Crocodile Dundee


Crocodile Dundee a fost un succes de casă care a depășit așteptările, pentru un film realizat cu buget redus. Asta a fost prima revelațiune pe care o avurăm, văzând povestea de succes pe care ne-o destăinuie adevărul.ro, aceea în care o angajată dintr-un penitenciar se căsătorește cu un deținut, intitulat Crocodilu`.

Dumneaei, ofițer educator la Rahova, desfășura activități specifice, educative, ocazie cu care l-ar fi cunoscut pe domnul în chestiune. Nu cunoaștem dacă atunci se produseră, în afară de procesul de reeducare, și cel de înamorare/amorezare,  cert este că se și căsătoriră grabnic după transferul Crocodilului la Jilava.

Se știe că pentru a putea fi oficiată căsătoria într-un penitenciar, solicitantul trebuie să demonstreze, cu acte (notariat) existența unei relații similare de parteneriat, asemănătoare cu aceea dintre soți.

După concursul cu cântec în care soața d-lui director general deveni ofițereasă, ANP se oripilă la maxim, făcând pe una dintre cele 70 de fecioare virgine, declanșând o anchetă administrativă la Rahova.

Administrația Națională a Penitenciarelor a confirmat că a fost declanșată o anchetă cu privire la încălcarea art. 11, litera d) din Codul Deontologic al angajaților din penitenciare. Acesta statuează că „Funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare le este interzis: d) să stabilească relații de afaceri ori de altă natură cu persoanele private de libertate, cu persoane din lumea interlopă sau cunoscute a fi implicate în activități ilegale.

Proaspăta mireasă, a trecut însă rapid la next level, întroducându-l pe interlop în familie. Nu e singura situație, unul, mic, negru și dobitoc chiar a și fost naș la o căsătorie de genul, demonstrând că acolo unde nu e cap, frăția penală e pe față.

Un gând despre „Crocodile Dundee

  1. Naşul de cununie ar fi fost chiar Radu Roşca, liderul clanului Sportivilor.

    Cine e interlopul Crocodilu?

    În iunie 2018, Bogdan Dumitrache zis Crocodilu a fost condamnat la 7 ani şi jumătate pentru constituire de grup infracţional organizat.

    Potrivit Adevărul, Bogdan Dumitrache a fost în trecut sergent de jandarmi. În urmă cu zece ani ar fi părăsit Ministerul de Interne şi a devenit membru al clanului Sportivilor.

    În 2012, Sportivii s-au luptat în plină stradă, în Popeşti Leordeni, cu rivalii lor din clanul Cămătarilor. În decembrie 2017, Înalta Curte i-a condamnat pe fraţii Cămătaru şi pe Radu Roşca, liderul Sportivilor, la pedepse între 5 şi 9 ani de închisoare.

    Ce spune ANP?

    Educatoarea a raportat fericitul eveniment. „ Art.48, lit. r) din Legea 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede faptul că functionarul public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare are obligația să aducă la cunoştinţa compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reşedinţa, precum şi schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea acestora. Raportat la aceste prevederi, până la acest moment nu se conturează săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare”, a anunţat ANP.

    Administraţia Penitenciarelor nu vede niciun conflict de interese şi invocă GDPR-ul pentru a nu da detalii despre caz. „Referitor la existența unui conflict de interese, în sensul art. 50 din Legea 293/2004, situația prezentată nu se înscrie, la momentul prezent, printre situațiile definite.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.