Dreptul la viața de familie este un drept fundamental, recunoscut ca atare în art. 26 din Constituție. În situații destul de frecvente, acest drept nu pare să fie afectat atunci când un angajat lucrează în aceeași instituție cu soția, copii, sau afinii, situație destul de des întâlnită în sistemul penitenciar.
Cum ar trebui să procedeze atunci un angajat care are familia în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea? Pare destul de simplu, rezolvarea ar fi înaintarea unei cereri de transfer. În practică, sunt la fel de frecvente cazurile în care transferul la o altă unitate pare a fi un obiectiv aproape imposibil de realizat.
Cele două situații descrise mai sus, anume angajarea rubedeniilor și afinilor vs. neacordarea transferului în cazuri justificate, fac obiectul diverselor dispute între angajatul care se consideră prejudiciat și angajator.
Motivul standard al necordării acceptului pentru transfer este „lipsa personalului”, dar cum se poate explica faptul că unor angajați li se poate acorda transferul la câteva luni de la angajare sau de la repartiția din unitățile de învățământ de profil, iar altora li se pun piedici, neaprobându-li-se cererile de transfer?
Nu cumva motivul este unul pur discreționar? Protejarea unui sistem pe bază de cumetrii e prioritatea sistemului?
Sindicatul Național SINPEN 2016 Constanța 