Ultraj la Poarta Albă


hands

    Conducerile de la ANP și cea de la Poarta Albă au fost sesizate că nu este în regulă ca unui singur supraveghetor să-i fie încredințat un număr de 420 de deținuți în regim semideschis. Măsurile au constat în reducerea numărului de deținuți, de la 420 la 320 și planificarea unui supraveghetor la curtea de plimbare.

    Incompetența și dezinteresul au mers până într-acolo încât, majorarea salarială de 50% a fost direcționată cu motivări dintre cele mai debile, la cei pe care conducerea a aconsiderat că muncesc. Nu pentru că merită, sau pentru că s-ar încadra în prevederile OMJ 820/C/2015.

    Ca să nu mai vorbim de faptul că la ședința consiliului de conducere din 27.11.2017 s-au trezit că nu au calculat bine procentajul. Dar să vedem cum pune în pericol conducerea unității integritatea corporală a agenților din supraveghere prin nerespectarea OMJ 1676/C/2010.

    Inițial agentul a refuzat să lucreze la E5 și a motivat în scris acest lucru. A primit dispoziție scrisă să lucreze în continuare la E5. Azi, la  0930 a avut loc o altercație între mai mulți deținuți la E5, agentul intervenind pentru aplanarea conflictului.

    Cum deținuților nu le-a convenit (neînțelegerile le tranșau cu răngile), l-au lovit și pe supraveghetor peste mână. Cei e la IML l-au trimis la plimbare, întrebându-l dacă cei de la penitenciar nu știau că nu avem program decât până la 1330?

    Să aibe legătură oare atenția deosebită pe care i-o acordă conducerea de la Poarta Albă agentului cu dosarul prefabricat aceluiași agent?

Update: